Juristul Teo Cârnaţ susţine că de câteva zile amenzile pentru încălcarea regulilor de circulaţie rutieră nu au valoare juridică. Potrivit acestuia sancţiunile contravenţionale nu mai pot fi împărţite de poliţişti. Aceasta deoarece în legislaţie s-a creat un vid. El spune că procesul verbal trebuie să fie întocmit de agentul constatator,iar această calitate nu o au poliţiştii din cadrul inspectoratului poliţiei rutiere. Inspectoratul poliţiei rutiere a luat locul poliţiei rutiere ca urmare a adoptării ”Legii cu privire la schimbarea statutului și activității poliției rutiere”.
Juristul susţine că o contravenţie poate fi constatată doar dacă agentul constatator activează în baza unui act legislativ care reglementează activitatea lui.
În opinia lui Cârnaţ, şoferii sancţionaţi începând cu ziua de 5 martie pot contesta în instanţa de judecată procesul verbal.
Acesta spune că situaţia creată este urmare a imperfecţiunii legilor adoptate în cadrul reformei organelor poliţiei.
Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…
Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…
Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…
Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…
Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…