Categories: SocialȘtiri

Jumătate de milion de euro a fost ridicat în cadrul dosarului privind tentativa de corupere a deputaţilor

500 000 de euro au fost depistate de procurorii anticorupţie şi ofiţeri CNA drept urmare a unui complex de acţiuni procesual-penale, desfăşurate în cadrul dosarului privind tentativa de mituire a deputaţilor. Banii au fost găsiţi în una din băncile comerciale din capitală, într-un safeu metalic de valori, arendat de către femeia reţinută pe 7 martie.

Mijloacele băneşti erau ambalate în 7 saci din plastic, iar pe banderole erau indicate numele a două entităţi bancare. Banii au fost ridicaţi, urmând ca procurorii să stabilească legalitatea provenienţei acestora.

În cadrul aceleiaşi cauze, procurorii au dispus efectuarea expertizei celor 250 000 de dolari, depistaţi în urma flagrantului din 7 martie. De menţionat că o parte din banii examinaţi aveau banderole cu marcajul unei bănci din Ucraina. Şi în acest caz, procurorii şi CNA vor desfăşura acţiuni procesual-penale pentru a stabili provenienţa banilor.

Amintim că, pe 7 martie două persoane au fost reţinute în flagrant de CNA şi procurori, fiind suspectate de tentativă de corupere a unui deputat din Parlamentul Republicii Moldova. Ulterior, instanţa a decis arestarea acestora pe un termen de 30 de zile.

Procurorii Anticorupţie şi ofiţerii CNA vor întreprinde în continuare acţiuni de urmărire penală în vederea identificării şi tragerii la răspundere a întregului cerc de persoane implicate în infracţiune.

RadioOrhei

Recent Posts

O nouă întreprindere municipală a fost fondată la Orhei. Administratorul interimar este un fost aspirant la funcția de Președinte al RM. Ce salariu va avea

Consiliul Municipal Orhei a adoptat decizia privind crearea Întreprinderii Municipale ” Stadionul municipal Orhei”. Decizia…

3 zile ago

La un an de la accidentul în care au decedat 2 oameni, la Orhei continuă transportarea oamenilor în remorcă

Deși Regulamentul Circulației Rutiere spune că este interzisă transportarea persoanelor în remorcă, la Orhei continuă…

3 zile ago

Rețelele lui Șor, infiltrate cu foști ofițeri MAI și SIS: DETALII de la șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu

Condamnatul fugar Ilan Șor și-a creat, cu banii Moscovei, structuri de ”securitate” pe teritoriul R.…

o săptămână ago

Orheiul adus drept exemplu pentru modul în care sărăcia influențează preferințele electorale

Ponderea mare a persoanelor în vârstă care trăiesc sub minimul de existență face ca această…

o săptămână ago