Select your Top Menu from wp menus

Judecătorul din Căuşeni va fi judecat pentru corupere pasivă

Procuratura anticorupţie a finalizat urmărirea penală şi a deferit justiţiei cauza penală în privinţa judecătorului din cadrul Judecătoriei Căuşeni şi a consultantului aceleiaşi instanţe, învinuiţi de corupere pasivă.

Potrivit procurorilor, în luna august curent, magistratul, împreună cu un consultant al Judecătoriei, au pretins şi au primit ilegal de la o persoană tichete pentru alimentare cu 300 litri de motorină şi 100 litri de benzină, precum şi bani în sumă de 500 lei, pentru pronunţarea hotărârilor de încetare a unor procese contravenţionale.

În rezultatul acţiunilor de urmărire penală s-a stabilit că judecătorul ar fi utilizat o parte din bunurile pretinse şi primite, şi tot el ar fi emis hotărîrile de încetare a proceselor contravenţionale.

La solicitarea Procurorului General, judecătorul a fost suspendat din funcţie pe durata anchetei penale, iar pentru a asigura caracterul obiectiv, operativ şi imparţial în cadrul examinării respectivei cauze penale, Procurorul General a înaintat Curţii Supreme de Justiţie un demers cu solicitarea de a strămuta examinarea acestei cauze penale către o altă instanţă de judecată de acelaşi nivel.

Pentru acţiunile sale, magistratul şi consultantul riscă pedepse cu închisoare de până la 10 ani cu amenzi în mărime de până la 3000 unităţi convenţionale şi cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/judecatorul-din-causeni-va-fi-judecat-pentru-corupere-pasiva/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19