Judecătorul Curții Supreme de Justiție, Oleg Sternioală, a fost reținut 
pentru 72 de ore, fiind cercetat într-o cauză penală pornită pe faptul 
spălării banilor în proporții deosebit de mari. Astăzi au avut loc 
percheziții la domiciliul și locul de muncă al magistratului, după ce 
CSM a aprobat solicitarea procurorului general, transmite IPN.
 Potrivit Procuraturii Anticorupție, temei pentru începerea urmării 
penale au servit investigațiile jurnalistice referitoare la averea 
magistratului, materialele analizei operaționale și raportul de 
autosesizare al procurorului.
 Verificările premergătoarei anchetei arată că magistratul a acumulat 
împreună cu membrii familiei sale venituri de circa șapte milioane de 
lei pe parcursul unei perioade de referință. În aceeași perioadă, au 
cumpărat bunuri de lux în valoare de circa 13,8 milioane de lei.
 Organul de urmărire penală bănuiește că diferența de circa 6,7 milioane 
dintre veniturile și cheltuielile judecătorului constituie bunuri 
ilicite, care au fost tăinuite, iar natura și originea acestora este 
deghizată prin transcrierea dreptului de proprietate pe terțe persoane, 
fapt care urmează a fi demonstrat în cadrul urmării penale.