Judecătorii care au pierdut dosare la CEDO vor plăti statului prejudiciile provocate

Parlamentul va institui dreptul de regres al statului împotriva judecătorilor ale căror acțiuni sau inacțiuni au contribuit la condamnarea Republicii Moldova de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului /CEDO/. Comisia juridică, numiri și imunități a Legislativului a aprobat astăzi un proiect de modificare a legislației, comunică MOLDPRES.

Potrivit proiectului examinat în comisie, judecătorii vor purta răspundere materială proporțional gradului de vinovăție stabilit în acțiunea de regres a statului față de aceștia, prin care se solicită restituirea despăgubirilor achitate de stat. Judecătorii urmează a fi trași la răspundere penală sau disciplinară doar pentru cazurile în care prin sentință definitivă a fost stabilită vinovăția lor sau a fost constatată intenția sau neglijența gravă în cadrul unei proceduri disciplinare.

Și procurorii urmează a fi sancționați, potrivit inițiativei legislative. Termenul de prescripție pentru tragerea la răspundere a procurorului pentru abaterile disciplinare va fi de 1 an de la data devenirii irevocabile a hotărârii instanței naționale sau internaționale, dar nu mai târziu de 5 ani de la data comiterii abaterii.

Proiectul de lege urmează a fi examinat în ședința plenară a Parlamentului.

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE Orhei: un tânăr s-a aruncat într-o fântână și nu dorea să fie salvat

Incendiile de vegetație și gunoiște rămân cele mai frecvente situații excepționale produse pe teritoriul raioanelor…

2 ore ago

Anul trecut a continuat tendința de descreștere a numărului copiilor născuți la Orhei

În 2023 în raionul Orhei s-au născut cu 120 de copii mai puțin comparativ cu…

4 zile ago

Procuratura Anticorupție a prezentat noi detalii despre scrisoarea din 14 mai

Procuratura Anticorupție (PA) a făcut astăzi mai multe precizări aferent sursei comunicărilor telefonice obținute de…

4 zile ago

Data referendumului, decisă în Parlament pe fondul criticilor opoziției. Când va avea loc și la ce întrebare vor răspunde cetățenii

Referendumul privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană (UE) va fi organizat la toamnă, pe…

4 zile ago

Și fosta primărița din Jora de Mijloc, Marina Tauber ar fi primit cetățenia Rusiei

Agenția de presă INFOTAG scrie că deputata Marina Tauber, ar fi primit cetățenia rusească concomitent…

4 zile ago

Cetățeanul de onoare al Orheiului – Shor, afirmă că a primit cetățenia Rusiei

Ilan Shor, care a fost condamnat definitiv la 15 ani de închisoare într-un dosar legat…

4 zile ago