Judecătoria Orhei ( sediul Telenești) va examina insolvabilitatea Klassika Force

Insolvabilitatea firmei  de pază ”Klassika Force” va fi decisă la Judecătoria Orhei (sediul Telenești). Ședința de judecată este programată pentru 18 aprilie. Cazul Klassika Force a ajuns la Judecătoria Orhei din motiv că dosarele de insolvabilitate nu se mai examinează de Curțile de Apel,  ci la judecătoriile de primă instanță.

Procesul de insolvabilitate a fost pornit încă la sfârșitul anului 2015 la Curtea de Apel Chișinău. În acest dosar au avut loc mai multe ședințe, dar la sfârșitul anului trecut judecătorul care examina cazul, Sergiu Arnăut, a fost suspendat de Consiliul Superior al Magistraturi pentru că este cercetat penal într-un dosar de corupere pasivă şi trafic de influenţă. 

Anterior, Klassika Force s-a ocupat de paza celor 3 bănci falimentate – BEM, Unibank și Banca Socială. Dar, în debutul scandalului legat de frauda bancară, o mașină a agenției, care transporta arhiva băncilor, a fost furată în circumstanțe suspecte și incendiată.

Odată cu instalarea fostului administrator BEM, Ilan Shor, în fruntea administrației de la Orhei, Klassika Force și-a schimbat adresa juridică în incinta unei întreprinderi municipale din localitate. De asemenea, firmei i-a fost încredințată paza Primăriei  Orhei.

Administratorul firmei de pază Klassika Force, Igor Bodorin,  a fost sancționat anul trecut de Banca Națională pentru activitatea sa în funcția de membru al Consiliului de Administrație a Unibank. Până în anul 2013 Bodorin  a ocupat funcția de șef al  Serviciului Pază de Stat

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

5 ore ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

5 zile ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

5 zile ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

6 zile ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

o săptămână ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

o săptămână ago