Un judecător a fost surprins cu camera de activistul Oleg Brega în timp ce primea un plic. Acțiunea a avut loc astăzi, în pauza de prânz, chiar în spatele Curții de Apel Chișinău.
Judecătorul s-a întâlnit cu două persoane cu mașină înmatriculată în raionul Căușeni. Femeia i-a întins un plic, iar acesta a scos conținutul și l-a introdus în buzunar. Ulterior, omul legii a întors femeii plicul însoțit de altă hârtie.
Observați că sunt filmați, cei trei s-au întors cu spatele. Întrebat de Brega despre cele întâmplate, judecătorul a refuzat să dea careva explicații scrie moldova.org
Curaj Tv scrie că la peste aproape trei ore de la scena filmată, Brega a fost telefonat de o femeie, care spune că e cumnata judecătorului Iurie Iordan, că în plic era chitanţa de plată a impozitelor pentru cele 2 hectare de pămînt deţinute la Căuşeni (moştenire de la părinţi), iar banii erau 200 MDL, în loc de 170, cît a plătit femeia în locul lui. De faţă era şi fratele drept al judecătorului mai scrie Curaj Tv
Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…
Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…
Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…
Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…
Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au venit în ajutorul…