Curtea Supremă de Justiție pus zilele trecute punct în litigiul între judectăroul din cadrul Judecătoriei Orhei, Eugen Popovici și Judectoria Orhei. Judecătorul a fost suspendat din funcție în noiembrie 2018, fiind acuzat de comiterea mai multor infracțiuni. Însă în mai 2020, reprezentantul procuraturii anticorupție a dispus scoaterea de sub urmărire penală a magistratului și clasarea dosarului.
După hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii din iulie 2020, Popovici a fost restabilit în funcție și s-a adresat către CSM și Judecătoria Orhei cu solicitarea să-i fie achitat salariul şi a plăţilor cuvenite pentru perioada suspendării din funcţia de judecător care însumat s-ar apropia de 900 mii lei. CSM i-a răspuns judecătorului că obligația de a-i achita aceste plăți revine Judecătoriei Orhei, iar judecătoria a răspuns că în hotărârea de repunere în funcție, emisă de Consiliul Superior al Magistraturii nu este menționată obligația de a-i achita plățile salariale. Nemulțumit de răspuns, magistratul a atacat în instanță judecătoria la care activează. Pretențiile, i-au fost respinse atât de prima instanță, cât de Curtea de Apel Chișinău. Și Curtea Supremă de Justiție a respins cerințele judecătorului, susținând argumentele instanței de apel potrivit cărora în partea ce ține de mecanismul de reparare a prejudiciului cauzat, urmează a se acționa în corespundere cu Legea privind modul de reparare a prejudiciului cauzat prin acţiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii şi ale instanţelor judecătoreşti nr.1545 din 25.02.1998, dar nu prin solicitarea de achitare a salariului și penalității de la Judecătoria Orhei, unde reclamantul activează în calitate de judecător or, salariul nu i-a fost achitat anume în legătură cu începerea urmăririi penale