Select your Top Menu from wp menus

Judecător controversat, promovat insistent de CSM, a fost propus la șefia unei instanțe

Judecătorul Serghei Gubenco a fost propus de membrii Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) la funcția de președinte al Curții de Apel Comrat. CSM a luat decizia după ce acum câteva luni l-a propus repetat președintelui Nicolae Timofti pentru numirea în funcția de magistrat la aceeași instanță, candidatura judecătorului fiind anterior repinsă de Nicolae Timofti.

Acum un an, judecătorul împreună cu alţi doi colegi – Ștefan Starciuc şi Grigori Colev – au fost propuşi la funcția de magistrat la Curtea de Apel Comrat. Nicolae Timofti nu i-a acceptat, cerând CSM-ului să-i verifice suplimentar. „Datele ce se conţin în sesizarea Serviciului de Informaţii şi Securitate vizează integritatea persoanelor propuse pentru numirea în funcţia de judecător la Curtea de Apel Comrat şi generează suspiciuni rezonabile privind hotărârile pronunţate de către aceştia”, potrivit actului lui Nicolae Timofti.

În aprilie 2015, Consiliul a înaintat repetat candidaturile celor trei preşedintelui. „(…) Constat o situaţie paradoxală în CSM – organ care exercită autoadministrarea judecătorească, nu a examinat conţinutul avizelor consultative ale organului de verificare a titularilor şi a candidaţilor la funcţii publice – Serviciul de Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova. Cu atât mai mult că iniţierea verificării suplimentare a candidaţilor menţionaţi a fost dispusă de către însuşi CSM”, se arată în scrisoarea prin care a informat CSM că respinge candidaturile celor trei.

În mai, la o şedinţă a CSM, Starciuc, Gubenco şi Colev au cerut să fie propuși repetat șefului statului. Solicitarea i-a nedumerit însă pe magistraţii din Consiliu care nu au ştiut cum să procedeze. „Avem o problemă. Noi nu avem acces la secretul de stat”, a amintit Teo Cârnaţ, membru al CSM, referindu-se la faptul că preşedintele şi-a bazat decizia pe informațiile primite de la SIS, care pot conţine secrete de stat și la care au acces doar un număr limitat de persoane.

Într-un final, CSM i-a propus repetat șefului statului pe Ştefan Starciuc şi Grogori Colev la funcţia de judecător la Curtea de Apel Comrat. Aşa că preşedintele Timofti a semnat decretul. Anticoruptie.md a publicat aceste detalii în investigația „Judecătorii cu nouă vieți”.

Mold-street.com scrie că Serghei Gubenco este unul dintre magistrații care a emis decizii dubioase într-un dosar scandalos privind spălarea a aproape 20 de miliarde de dolari. Judecătorul a emis acum cinci ani o hotărâre judecătorească prin care a acordat 200 de milioane de dolari Companiei britanice Seabon Ltd într-un litigiu pe care aceasta îl avea cu firmele ruseşti „Omega” şi „Laimex” şi locuitorul din Congaz, Republica Moldova, Victor Agapiev.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/judecator-controversat-promovat-insistent-de-csm-a-fost-propus-la-sefia-unei-instante/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19