Judecătoria raionului Gagarin, a amendat cu 150 mii ruble rusești președintele districtului municipal Lomonosov din Moscova, Gordei Nefiodov pentru discreditarea forțelor armate ale Federației Ruse. Cu aceeași sumă a fost amendată și președinta districtului municipal Gagarin, Elena Rusacova, scrie BBC.
Pe 3 martie în Consiliul Federației al Rusiei ( camera superioară a Parlamentului rus) a fost expediată adresarea a 4 consilieri municipali în care se spunea că președintele rus a pierdut legătura cu realitatea, luând decizia de ataca Ucraina, sub pretextul ”denazificării”, iar decizia va deveni o rușine de neșters pentru toți locuitorii Rusiei. Consilierii au solicitat camerei superioare a Parlamentului rus să abroge imediat hotărârea privind utilizarea armatei ruse peste hotare, toți cetățenii au fost îndemnați să își exprime poziția anti-război, iar angajaților organilor de drept li se cerea să oprească violența contra protestatarilor. Adresarea a fost plasată pe site-ul districtului municipal Lomonosov.
Potrivit BBC apărarea consilierului Nefiodov nu și-a recunoscut vinovăția, după ce pe 31 martie procuratura a pornit un dosar privind o contravenție administrativă.
Avocatul consilierului spune că deocamdată nu a primit hotărârea judecății și nu cunoaște până la urmă pentru ce a fost judecat alesul local, pentru publicarea adresării pe site-ul municipalității sau pentru semnarea acesteia și expedierea în Consiliul Federației.
sursa: BBC