Politicianul european care a vizitat Orheiul: Europa unită înseamnă filme porno fără frontiere

Preşedintele partidului conservator european Joseph Daul a lăudat marţi avantajele unei Europe unite, afirmând că vizionarea unor filme pornografice era mult mai complicată în perioada frontierelor şi monedelor naţionale, scrie Mediafax.

Într-un interviu pentru cotidianul Les Dernières Nouvelles d’Alsace (DNA), preşedintele Partidului Popular European (PPE, conservator) revine asupra principalelor momente ale angajării sale politice, evocând întâlniri pe care le-a avut cu preşedinţii Barack Obama şi Vladimir Putin.

Răspunzând unei întrebări referitoare la modul de a-i convinge pe alegători să participe în alegerile europene de la 25 mai, Daul – care a crescut în Alsacia, la câţiva kilometri de frontiera germană – îşi evocă tinereţea, într-o perioadă în care europenii erau supuşi unor controale la frontieră şi nu dispuneau de o monedă unică.

„Atunci când primesc grupuri de vizitatori tineri (la Parlamentul European) care îmi spun că Europa nu serveşte la nimic, le vorbesc despre protecţia mediului, securitatea alimentară”, a declarat deputatul, în vârstă de 67 de ani.

„Iar apoi le spun că la vârsta lor, la 18 ani, când voiam să merg la Kehl”, un oraş de fontieră care se învecinează cu Strasbourgul, „pentru a vedea filme porno, care erau interzise în Franţa, îmi lua uneori două ore şi jumătate să trec prin vamă! Ajungeam la cinema şi filmul era terminat!”.

„Iar o dată din două îmi uitam portofelul cu mărci! Când le spui asemenea lucruri tinerilor, înţeleg imediat la ce serveşte Europa”, conchide Daul.

Deputatul francez, care prezidează din 2007 principalul grup politic din cadrul PE, nu candidează pentru un nou mandat în mai.

El intenţionează să se consacre întru totul preşedinţiei PPE, funcţie în care a fost ales în noiembrie, mai scrie Mediafax.

Amintim  că Joseph Daul a vizitat Orheiul în septembrie 2012, participând la o întrunire organizată de PLDM. În discursul său de atunci , oficialul european a promis intre altele  să intervina pe lângă Comisarul European pentru Energie in scopul sprijinirii R.Moldova în domeniul energetic. Acesta a mai declarat că una din preocupările autorităţilor moldovene ar trebui să fie asigurarea securităţii alimentare a republicii.

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

5 zile ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

o săptămână ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

o săptămână ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

o săptămână ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

2 săptămâni ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

2 săptămâni ago