Posibilitatea livrării de ”arme letale de apărare” ar putea fi abordată de vicepreședintele american Joe Biden, cu ocazia vizitei pe care o efectuează în aceste zile la Kiev, a declarat miercuri, la Washington, Tony Blinken, adjunctul consilierului pe probleme de securitate națională de la Casa Albă, relatează agenția rusă de presă TASS.El a făcut această declarație în timpul audierilor în Comisia pentru afaceri externe din Senatul american, care s-a reunit pentru examinarea candidaturii sale la funcția de secretar de stat adjunct. Recent, președintele Barack Obama l-a nominalizat pe Blinken pentru această funcție, în locul lui William Burns, un diplomat de cariera care se va pensiona în curând, potrivit unui comunicat al Casei Alba.
sursa: agerpres.ro
Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…
Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…
Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…
Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…
Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…