Categories: EconomicSocialȘtiri

Japonia va acorda R. Moldova un împrumut pentru modernizarea tehnicii și echipamentului agricol

Guvernul Republicii Moldova va iniţia negocieri pentru semnarea unui acord cu Guvernul Japoniei, privind acordarea unui împrumut în cadrul proiectului „Modernizarea tehnicii și a echipamentului agricol”. O decizie în acest sens a fost aprobată pe 25 martie, de Executivul de la Chişinău, însă astăzi a trebuit reexaminată, astfel încât să corespundă unor temeiuri legale, intervenite pe parcurs, transmite MOLDPRES.

Acordul, întocmit prin schimb de note, are drept scop confirmarea deschiderii Guvernului nipon de a oferi un credit preferențial Guvernului Republicii Moldova, în valoare de aproximativ 18,7 milioane de dolari, prin intermediul Agenției Japoneze pentru Cooperare Internațională (JICA). Aceste mijloace vor fi folosite pentru implementarea programului de modernizare a mașinilor și a echipamentului agricol din ţara noastră.

În prezent, între Republica Moldova și Japonia sunt semnate aproximativ 40 de documente de cooperare, majoritatea referindu-se la acordarea asistenței financiare şi tehnice ţării noastre. Totodată, Japonia este una dintre principalele surse de investiții în industria auto din Moldova. În ţară și-au deschis fabrici de cablaje două companii japoneze mari – „Sumitomo” și „Fujikura”, care au devenit rezidenți ai zonelor economice libere. În ultimii câţiva ani, „Sumitomo” a investit 30 milioane de euro în deschiderea unei fabrici cu 2,5 mii de locuri de muncă, iar „Fujikura” a investit 20 milioane de euro și a deschis aproximativ două mii de locuri de muncă.

De asemenea, în prezent sunt examinate posibilitățile de aplicare a unui nou program de susținere a agricultorilor – ”Post-2KR”, de extindere continuă a investițiilor companiilor nipone în Moldova, de realizare a noi proiecte în sfera socială. 

RadioOrhei

Recent Posts

Consumatorii ar putea plăti mai puțin pentru gazele naturale. Moldovagaz solicită ANRE revizuirea tarifului

Moldovagaz solicită Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) revizuirea tarifului la gazele naturale. Furnizorul…

2 zile ago

Ce avere declară pentru 2023 prezentatorul de la adunarea Pobedăi lui Shor

Evenimentul de coalizare a forțelor proruse afiliate lui Ilan Shor, care s-a ținut la Moscova…

3 zile ago

Curtea Supremă de Justiție a amânat pentru toamnă, examinarea recursului în care SRL Genesis International cere 14 milioane de lei de la ÎM SCL Orhei

Admisibilitatea recursului declarat de Întreprinderea Municipală Servicii Comunal-Locative Orhei contra SRL Genesis Internațional, prin care…

3 zile ago

Tentativă de transportare ilicită a 600 000 hrivne din Federația Rusă în Republica Moldova, contracarată de către vameși

Cazul a fost consemnat ieri, 23 aprilie, la postul vamal Leușeni, unde s-a prezentat pentru…

5 zile ago

Bașcana Evghenia Guțul riscă închisoare de până la șapte ani în cazul finanțării ilegale a fostului partid Șor, scos în afara legii

Procuratura Anticorupție a informat, miercuri, 24 aprilie, că finalizat urmărirea penală și a expediat în…

5 zile ago