Categories: SocialȘtiri

Japonia va acorda R. Moldova un grant pentru echipament medical

Cabinetul de miniştri a votat astăzi pentru inițierea negocierilor asupra proiectului Acordului de grant, întocmit prin schimb de note, dintre Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Japoniei, privind furnizarea de echipament medical în cadrul Programului de dezvoltare economică și socială.  Pentru aceasta a fost împuternicită o delegaţie oficială, condusă de Alexandru Holostenco, secretar de stat la Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, transmite MOLDPRES.

Acest acord de grant, propus pentru negocieri, reprezintă un tratat bilateral interguvernamental moldo-nipon.

Potrivit prevederilor proiectului, acordul va contribui la implementarea Programului de dezvoltare economică și socială, prin extindere şi acordare de mijloace valutare pentru finanţarea achiziţiei de echipamente medicale (produse şi/sau servicii) pentru Republica Moldova, din surse eligibile convenite.

Acordul va intra în vigoare la data recepţionării de către Guvernul Japoniei a notificării în scris din partea executivului moldovean cu privire la finalizarea procedurilor interne necesare pentru intrarea în vigoare a acestuia.

Anterior, ca urmare a extinderii cooperării economice dintre Republica Moldova și Japonia, în scopul contribuirii la implementarea Programului de dezvoltare economică și socială, Guvernul Japoniei a mai acordat țării noastre granturi, folosite inclusiv pentru susţinerea sectorului agroindustrial. Bunăoară, în 2017, din contul mijloacelor de grant au fost achiziționate 106 tractoare și un lot de piese de schimb. 

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

4 zile ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

o săptămână ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

o săptămână ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

o săptămână ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

2 săptămâni ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

2 săptămâni ago