Select your Top Menu from wp menus

Japonia va acorda R. Moldova un grant pentru echipament medical

Cabinetul de miniştri a votat astăzi pentru inițierea negocierilor asupra proiectului Acordului de grant, întocmit prin schimb de note, dintre Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Japoniei, privind furnizarea de echipament medical în cadrul Programului de dezvoltare economică și socială.  Pentru aceasta a fost împuternicită o delegaţie oficială, condusă de Alexandru Holostenco, secretar de stat la Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, transmite MOLDPRES.

Acest acord de grant, propus pentru negocieri, reprezintă un tratat bilateral interguvernamental moldo-nipon.

Potrivit prevederilor proiectului, acordul va contribui la implementarea Programului de dezvoltare economică și socială, prin extindere şi acordare de mijloace valutare pentru finanţarea achiziţiei de echipamente medicale (produse şi/sau servicii) pentru Republica Moldova, din surse eligibile convenite.

Acordul va intra în vigoare la data recepţionării de către Guvernul Japoniei a notificării în scris din partea executivului moldovean cu privire la finalizarea procedurilor interne necesare pentru intrarea în vigoare a acestuia.

Anterior, ca urmare a extinderii cooperării economice dintre Republica Moldova și Japonia, în scopul contribuirii la implementarea Programului de dezvoltare economică și socială, Guvernul Japoniei a mai acordat țării noastre granturi, folosite inclusiv pentru susţinerea sectorului agroindustrial. Bunăoară, în 2017, din contul mijloacelor de grant au fost achiziționate 106 tractoare și un lot de piese de schimb. 


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/japonia-va-acorda-r-moldova-un-grant-pentru-echipament-medical/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19