Japonezii vor o fabrică la Orhei. Valoarea investiţiilor 17 MILIOANE de euro

Sumitomo Electric Bordnetze (SEBN), o subsidiară a gigantului japonez Sumitomo este gata pentru a investi într-o fabrică de producere a subansamblelor pentru autoturimse, ce va fi deschisă la Orhnei, anunță mold-street.com citat de UNIMEDIA.

Petru aceasta la Orhei va fi extinsă Zona Economică Liberă Bălți, căreia îi vor transmite opt hectare de teren cu destinație industrială la periferia orașului, se arată într-un proiect de lege inițiat de un grup de deputați democrați și liberal-democrați.

„Interesul companiei pentru această locație este motivat de poziționarea geografică a acestuia, nivelul de dezvoltare a raionului Orhei, forța de muncă disponibilă, infrastructura existență, accesul la drumuri naționale”, se arată în partea motivațională a proiectului de lege.

Totodată deputații susțin că realizarea acestui proiect investițional va contribui la crearea unui important număr de locuri de muncă, la majoritatea producției industriale pentru export și la dezvoltarea economică a regiunii.

Potrivit sursei, decizia companiei vine după mai bine de doi ani de negocieri și cercetări a potențialului mai multor localități din Moldova.

Adoptarea proiectului în acest an ar permite ca deja în anul 2016să fie realizate investiții de 17 milioane de euro în fabrica de producție a cablajului electric pentru autoturisme și create 3 000 de locuri de muncă dintre care 180 de locuri de muncă pentru ingineri, ceea ce reprezintă 20% din angajații întregului raion Orhei.

RadioOrhei

Recent Posts

Anul trecut a continuat tendința de descreștere a numărului copiilor născuți la Orhei

În 2023 în raionul Orhei s-au născut cu 120 de copii mai puțin comparativ cu…

4 zile ago

Procuratura Anticorupție a prezentat noi detalii despre scrisoarea din 14 mai

Procuratura Anticorupție (PA) a făcut astăzi mai multe precizări aferent sursei comunicărilor telefonice obținute de…

4 zile ago

Data referendumului, decisă în Parlament pe fondul criticilor opoziției. Când va avea loc și la ce întrebare vor răspunde cetățenii

Referendumul privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană (UE) va fi organizat la toamnă, pe…

4 zile ago

Și fosta primărița din Jora de Mijloc, Marina Tauber ar fi primit cetățenia Rusiei

Agenția de presă INFOTAG scrie că deputata Marina Tauber, ar fi primit cetățenia rusească concomitent…

4 zile ago

Cetățeanul de onoare al Orheiului – Shor, afirmă că a primit cetățenia Rusiei

Ilan Shor, care a fost condamnat definitiv la 15 ani de închisoare într-un dosar legat…

4 zile ago