Ambasadorul Statelor Unite, James D. Pettit, şi-a făcut deja un obicei din a ţine lecţii publice în faţa studenţilor moldoveni. După ce, în octombrie, le-a vorbit tinerilor de la ULIM despre provocările cărora le-au făcut faţă Statele Unite în calea spre o democraţie stabilă, astăzi, ambasadorul american a îndemnat studenţii de la Institutul de Relaţii Internaţionale să fie mai activi şi exigenţi în raport cu guvernanţii.
Devenite tradiţionale, aceste întâlniri aduc în discuţie probleme pe care le are de înfruntat societatea moldavă. În discursul ţinut la întâlnirea de astăzi cu studenţii, Ambasadorul SUA, James D. Pettit, a făcut referire la moştenirea lăsată de administraţia preşedintelui Kennedy şi anume la cunoscutul citat: „Nu te întreba ce face ţara pentru tine, întreabă-te ce ai făcut tu pentru ţară”. Între altele, ambasadorul american a îndemnat studenţii Institutului de Relaţii Internaţionale, pe scurt IRIM, să nu fie indiferenţi faţă de modul în care politicienii iau decizii, pentru că acestea, într-un final, le vor influenţa calitatea vieţii:
„Cu toţii vrem să vedem o guvernare democrată, o guvernare ce ţine cont de opinia cetăţenilor, funcţionari care vor fi în slujba poporului. Vrem cu toţii să vedem o agendă clară de reforme, nu doar declaraţii sau legi foarte bune doar pe hârtie. Corupţia trebuie lichidată şi aceasta reprezintă cea mai grea provocare. O bună parte din legile de aici sunt foarte bune, problema e în guvernanţi. Simţiţi că aceştia vă reprezintă? Dacă nu, sunt câteva căi prin care puteţi să le cereţi socoteală: la următorul scrutin parlamentar să-i alegeţi pe cei care credeţi că vă reprezintă sau să vă exprimaţi public nemulţumirea, însă într-o manieră paşnică şi legală. De altfel, observ că opoziţia este destul de activă la moment.”
<iframe src=”http://europalibera.share.rferl.org/flashembed.aspx?t=vid&id=27560095&w=640&h=363&skin=embeded” scrolling=”no” frameborder=”0″ width=”560″ height=”363″></iframe>
Relaţia Republicii Moldova cu Federaţia Rusă, frauda din sistemul bancar, corupţia, reformarea justiţiei şi problema identităţii naţionale – sunt doar câteva dintre subiectele de care au fost interesaţi tinerii de la IRIM. Ana Pancescu, de exemplu, studentă în anul II la facultatea de Stiinţe Politice a căutat să afle de la James Pettit în ce măsură guvernul de la Chişinău poate menţine bune relaţii atât cu Federaţia Rusă, cât şi cu Uniunea Europeană, or, constată ea, până acum autorităţile nu prea au reuşit acest lucru. Ambasadorul american crede că este greşit să se creadă că Republica Moldova trebuie să aleagă între Est şi Vest:
„Cred că pentru Moldova cheia succesului este să aibă relaţii bune cu toţi. Reacţia Federaţie Ruse, pe care o consider una emoţională, de a impune embargo ca răspuns la decizia Republicii Moldova de a semna Acordul de Asociere la UE, a închis piaţa rusă pentru exporturile moldoveneşti. Care a fost rezultatul? Exportul produselor de aici spre piaţa europeană a crescut. Nu ştiu dacă asta şi-a dorit Federaţia Rusă. Cred însă că ar fi corect ca Guvernul să fie interesat să-şi dezvolte relaţiile cu Moscova. De asemenea, cred că producătorii moldoveni ar trebui să caute şi alte pieţe. De ce, de exemplu, să nu-şi exporte merele în Bangladesh?”
În ce priveşte relaţia cu partenerii ei de dezvoltare – grupul format din Ambasadele ţărilor occidentale, Banca Mondială sau Fondul Monetar Internaţional – diplomatul american a precizat că „Republica Moldova nu poate fi salvată de partenerii externi” şi că soluţia pentru depăşirea crizei economice este foarte simplă: combaterea corupţiei, reformarea justiţiei şi ameliora situaţia instituţiilor bancare.
Direcția Situații Excepționale mun. Orhei a IGSU continuă să desfășoare măsuri de prevenire a…
Câțiva candidați supleanți pe lista Partidului ”RENAȘTERE” sunt imposibil de identificat pe teritoriul comunei Pelivan…
Biroul Național de Statistică informează că, prețurile medii de consum în octombrie 2024 s-au majorat…
Comisia Europeană împotriva Rasismului și Intoleranței (ECRI) felicită autoritățile moldovene pentru eforturile lor de a…
Până în prezent înotătorul Ion Lazarenco Tiron nu a primit nici un răspuns la plângerile…