Fostul procuror al municipiului Chișinău Ivan Diacov declară că
procurorii care se ocupau de dosarul privind frauda din sistemul bancar
vor fi înlocuiți. Potrivit lui, de dosarul respectiv de rezonanță se vor
ocupa oameni din afara sistemului Procuraturii, mai exact, foști
procurori. Ivan Diacov susține că actualmente se poartă discuții cu
foștii procuror și se caută soluții pentru a-i încadra din nou în
sistem, transmite IPN.
Ivan Diacov a refuzat să dezvăluie numele persoanelor care ar putea să
se ocupe de dosarul „furtul miliardului”, însă spune că aceștia sunt
„foști angajați buni ai Procuraturii, onești și verificați în timp”.
De asemenea, Ivan Diacov este convins că vor exista încercări de
influențe politice asupra noului procuror general Alexandr Stoianoglo,
însă acesta le va respinge. El spune că îl cunoaște foarte bine pe
actualul șef al Procuraturii Generale chiar din primele zile de când a
venit în sistem. Totodată, fostul procuror spune că așteptările
societății sunt foarte mari și, în orice caz, vor exista dezamăgiri în
ceea ce privește unele acțiuni ale procurorului general.
Vicepreședintele Parlamentului Alexandru Slusari, deputat al fracțiunii
PPDA, susține că ce se întâmplă în Procuratură în realitate se va afla
în următoarea săptămână. Potrivit lui, va fi important de urmărit ce se
va întâmpla cu unele dosare de rezonanță care au fost intentate în
ultimele luni. „Pentru noi va fi important să vedem ce se va întâmpla cu
dosarul privind furtul miliardului, ce se va întâmpla cu dosarul legat
de finanțarea PSRM, în baza înregistrărilor video apărute în spațiul
public, ce va fi cu dosarul legat de uzurparea puterii, de „Arena
Națională”, de ANTA, de expulzarea profesorilor turci. Vreau să văd ce
se va întâmpla mai departe”, a declarat Alexandru Slusari.
Comentatorul politic Victor Ciobanu este de părere că în ultima perioadă
s-a creat impresia că lucrurile se mișcă în Procuratură, dar spune că
are temeri că această impresie este falsă. „Eu nu cred procurorii care
au lucrat în tot acest timp în sistem și repede și-au schimbat chipiul
atunci când s-a schimbat puterea și au început foarte repede să creeze
această impresie că ceva se mișcă”, a menționat comentatorul.