Categories: PoliticȘtiri

Iurie Reniţă: România este ţara care ne va scăpa de dependenţa de gazul rusesc

România este nu doar principalul partener strategic şi comercial al Republicii Moldova, dar şi ţara care ne va scăpa de dependenţa de gazul rusesc. Declaraţia aparţine fostului ambasador al Republicii Moldova în România, Iurie Reniţă, şi a fost făcută în cadrul emisiunii „Loc de dialog” de la postul public „Radio Moldova”, transmite IPN.

„Sper ca anul 2017 să ne întâlnească cu preţuri reduse la gaze. A fost efectuat studiul de fezabilitate şi mai sunt 150 de milioane de Euro pentru ca gazoductul Iaşi-Ungheni să fie prelungit până la Chişinău. Acest lucru se va întâmpla cu concursul UE. Republica Moldova nu va mai fi dependentă de gazul rusesc. De asemenea, urmează să fie racordate reţelele electrice la cele româneşti”, a spus Reniţă.

Fostul ambasador susţine că relaţia moldo-română este una „euroconformă”. „Ceia ce s-a întâmplat până acum în relaţiile moldo-române demonstrează faptul că România este principalul nostru partener. Republica Moldova a obţinut succese mari cum ar fi abolirea regimului de vize şi semnarea Acordului de asociere, iar România a fost principalul susţinător al ţării noastre”, a declarat Reniţă.

Iurie Reniţă consideră că în ultima perioadă Chişinăul nu a avut un mesaj clar privind integrarea europeană şi relaţia cu Bucureştiul din cauza politicii incerte. „Trebuie să recunoaştem că din partea Chişinăului a fost un mesaj neclar. Dar noua guvernare va lichida acest lucru. Cert este că România este disponibilă să ajute Republica Moldova şi să o susţină pe calea integrării europene”, a spus fostul ambasador.

RadioOrhei

Recent Posts

Anul trecut a continuat tendința de descreștere a numărului copiilor născuți la Orhei

În 2023 în raionul Orhei s-au născut cu 120 de copii mai puțin comparativ cu…

4 zile ago

Procuratura Anticorupție a prezentat noi detalii despre scrisoarea din 14 mai

Procuratura Anticorupție (PA) a făcut astăzi mai multe precizări aferent sursei comunicărilor telefonice obținute de…

4 zile ago

Data referendumului, decisă în Parlament pe fondul criticilor opoziției. Când va avea loc și la ce întrebare vor răspunde cetățenii

Referendumul privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană (UE) va fi organizat la toamnă, pe…

4 zile ago

Și fosta primărița din Jora de Mijloc, Marina Tauber ar fi primit cetățenia Rusiei

Agenția de presă INFOTAG scrie că deputata Marina Tauber, ar fi primit cetățenia rusească concomitent…

4 zile ago

Cetățeanul de onoare al Orheiului – Shor, afirmă că a primit cetățenia Rusiei

Ilan Shor, care a fost condamnat definitiv la 15 ani de închisoare într-un dosar legat…

4 zile ago