Select your Top Menu from wp menus

Iurie Leancă va fi desemnat premier-interimar în această seară

Vice-premierul şi ministrul în exerciţiu al Afacerilor Externe şi Integrării Europene va fi desemnat în calitate de premier-interimar.Declaraţia a fost făcută de purtătorul de cuvânt al Preşedenţiei, Vlad Ţurcanu. Acesta a declarat că preşedintele va semna în seara acestei zile decretul privind desemnarea lui Leancă, după discuţiile pe care le poartă în prezent cu acesta.
Ţurcanu a declarat că Timofti va continua consultările cu fracţiunile parlamentare pentru desemnarea unei alte persoane la funcţia de prim-ministru.Acesta a spus că negocierile vor fi purtate în conformitate cu prevederile legale, termenul de 45 de zile începând să curgă din momentul primei propuneri a preşedinteului a unui candidat.
Amintim că în seara zilei de luni, Curtea Constituţională de la Chişinău a anulat decretul prezidenţial prin care Vlad Filat a fost desemnat, pe 10 aprilie, să formeze noul guvern.
Instanța a anunțat decizia la câteva ore după ce Filat declarase că a reușit să adune o majoritate parlamentară de 53 de deputați, compusă din deputații liberal-democrați, cei democrați și cei liberali din tabăra disidentă.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/iurie-leanca-va-fi-desemnat-premier-interimar/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19