Iurie Leancă, președintele noului Consiliu parlamentar pentru integrare europeană s-a întâlnit cu ambasadorul UE la Chișinău, Pirkka Tapiola, pentru a-i explica rolul acestui Consiliu, dar și pentru a cere „lansarea cât mai urgentă a unei misiuni de tip EU-JUST în Moldova, care ar contribui în mod practic la consolidarea independenţei justiţiei, implementarea reformei în domeniul organelor de drept şi combaterea corupţiei la nivel înalt”, relatează IPN. Săptămâna trecută, Partidul Popular European din Moldova, condus de Iurie Leancă, şi coaliţia de guvernare au semnat un acord cu privire la Parteneriatul Naţional pentru Integrare Europeană. Tot atunci s-a anunţat că Iurie Leancă a fost desemnat în fruntea Consiliului parlamentar pentru integrare europeană.