Select your Top Menu from wp menus

Iurie Leancă: Discuţiile privind desemnarea unui candidat comun nu au fost sincere

Discuţiile privind desemnarea unui candidat comun la prezidenţiale din partea Platformei „DA”, PAS, PLDM şi PPEM mai mult s-au mimat şi nu au fost sincere. Declaraţia a fost făcută de liderul PPEM, Iurie Leancă, în cadrul emisiunii „Punctul pe azi” de la postul de televiziune „TVR Moldova”, transmite IPN.

„Deocamdată, nu am avut discuţii care este platforma noastră, agenda, cum să schimbăm sistemul, să stabilim foarte clar ce avem de făcut”, a adăugat liderul PPEM.

Leancă a precizat că deşi iniţial s-a convenit asupra neagresiunii reciproce, este atacat permanent din partea Platformei „DA”. „Sunt permanent atacat, este un atac concertat din partea Platformei „DA”prin intermediul televiziunii „Jurnal TV”, pe care o controlează, şi încă a unei televiziuni .Aproape în fiecare zi se spune că urmează să fiu arestat, ca am comis ba una sau alta”, a declarat politicianul.

Referindu-se la declaraţiile fostului angajat al CNA, Mihail Gofman, care a spus că Leancă va fi următorul care va fi arestat pentru furtul miliardului, liderul PPEM a spus că „a fost scos cineva de la naftalină, care în funcţia pe care o deţinea, trebuia să intervină”. „Undea a fost Gofman timp de patru ani? De ce  nu a intervenit atunci? De ce nu face declaraţii la solicitarea procurorilor?”, se întreabă fostul premier.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/iurie-leanca-discutiile-privind-desemnarea-unui-candidat-comun-nu-au-fost-sincere/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19