Select your Top Menu from wp menus

Iurie Ciocan: Parlamentul nu poate fi obligat când să numească data alegerilor prezidenţiale

Parlamentul este obligat să numească data alegerilor prezidenţiale după expirarea mandatului preşedintelui, dar în condiţiile actuale nu este stipulat când anume trebuie să numească această dată. Declaraţia a fost făcută de către preşedintele Comisiei Electorale Centrale (CEC) în cadrul emisiunii „Pahomi” de la postul de televiziune „Realitatea TV”, transmite IPN.

„Parlamentul trebuie să stabilească data alegerilor prezidenţiale după expirarea mandatului preşedintelui. Codul Electoral din ediția anului 1999 stipulează perioada electorală de 3 luni de zile după numirea datei alegerilor. Dar nu este stabilit când anume trebuie să numească data. Situaţia este că suntem într-o perioadă de tranziţie, de la un model de alegere a şefului statului la altul”, a spus preşedintele CEC.

Ciocan consideră că vom avea alegeri prezidenţiale în acest an. „Nu văd aşa o perspectivă ca Parlamentul să amâne data desfăşurării scrutinului prezidenţial. Cred că acest lucru se va face în termen rezonabil. Contez pe bunul simţ al parlamentarilor”, a declarat preşedintele CEC.

Potrivit lui Iurie Ciocan, Nicolae Timofti va fi în drept să-şi continue activitatea şi după data de 23 martie, după expirarea mandatului. „Președintele ales legal îşi duce mandatul până la sfârşit şi exercită acest mandat până la depunerea jurământului de către următorul preşedinte ales în limitele legii. Interimatul intervine în cazul demiterii benevole a şefului statului sau în caz de deces”, a precizat Ciocan.