Un baiat in varsta de 13 ani a fugit de acasa, in urma unei dispute pe care a avut-o cu parintii sai adoptivi din Italia, si a condus o masina 1.000 de km prin Europa, incercand sa ajunga in Polonia pentru a isi revedea sora biologica, relateaza AFP.
Dupa ce a reusit sa treaca de doua frontiere, el a fost oprit in Germania de autoritati.
Tanarul s-a descurcat sa treaca de toate punctele de taxa de pe autostrazi si de doua frontiere nationale, timp de doua zile, din nordul Italiei, prin Austria, inainte de a fi oprit de autoritatile din Germania.
„Arata ca un baiat de 16, dar totusi…A reusit sa faca plinul si sa treaca doua frontiere. Este pur si simplu incredibil!” a declarat seful carabinierilor din Montebelluna, nordul Italiei, de unde a fugit baiatul.
Aceasta a precizat ca baiatului ii era dor de Polonia si voia sa isi revada sora biologica.
Chiar inainte de a pleca, avand doar 200 de euro si pasaportul in buzunar, s-a certat cu parintii, care i-au confiscat telefonul mobil.
Parintii si-au dat repede seama ca fiul lor ar putea incerca sa mearga in Polonia si au contactat politia italiana, cerand sa dea o alerta. El a fost gasit de politia germana la 200 de km de granita poloneza.
Consulatul polonez din Italia si-a exprimat ingrijorarea, astfel ca se va deschide o ancheta sociala in cadrul familiei, dupa ce fiul se va intoarce acasa, duminica.
sursa: hotnews.ro