Iranul va trimite o maimuţă în spaţiu, la începutul lunii februarie, cu ocazia celei de-a 34-a aniversări a revoluţiei islamice din 1979, a declarat Hamid Fazeli, directorul Organizaţiei spaţiale iraniene, scrie MEDIAFAX
„Maimuţele se află în prezent în carantină şi una dintre ele va fi trimisă în spaţiu în timpul decadei Fajr”, care marchează, între 31 ianuarie şi 10 februarie, victoria revoluţiei islamice din Iran, a declarat Hamid Fazeli.
Aceasta va fi prima etapă dintr-un program spaţial care vizează trimiterea în spaţiu a unui astronaut, într-un interval de cinci până la opt ani.
Iranul a lansat deja trei sateliţi în 2009, dar şi o capsulă în care se aflau un şobolan, broaşte ţestoase şi insecte, în februarie 2010.
O tentativă precedentă a autorităţilor iraniene de a trimite în spaţiu o maimuţă a eşuat în 2011. Eşecul a fost recunoscut de Teheran printr-un comunicat oficial, care nu a precizat însă cauzele accidentului.
sursa: mediafax.ro
Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…
Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…
Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…
Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…
Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…