Inspectoratul de Poliţie Orhei a intrat în şirul instituţiilor poliţieneşti, unde a fost inaugurat un un cabinet de consiliere psihologică şi consiliere, destinat oamenilor legii.
Potrivit unui comunicat al Inspectoratului General de Poliţie în afară de Orhei astfel de cabinete au fost deschise la IP Bălți, IP Dondușeni, IP Drochia, IP Soroca, IP Ocnița, IP IP Rîșcani, IP Fălești, concomitent cu inaugurarea celui din cadrul IGP.
Scopul acestor cabinete este de a „asigura stabilitatea emoțională a fiecărui polițist, orientând persoana respectivă spre atingerea echilibrului între viața profesională și cea personală, iar toate stările de stres și tensiune vor fi înlăturate prin metode psihoterapeutice, astfel încât polițistul să posede un nivel înalt al sănătății emoționale.”
Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…
Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…
Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…
Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…
Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…