Select your Top Menu from wp menus

Ion Sturza şi candidaţii la funcţiile de miniştri au semnat declaraţiile de integritate

Candidaţii la funcţiile de membri ai Guvernului, propuşi de premierul desemnat Ion Sturza, au semnat declaraţiile de integritate, în cadrul unui eveniment, organizat duminică, 3 ianuarie 2016, de către societatea civilă. Modelul declaraţiei a fost elaborat de un grup de lucru format din reprezentanţi ai organizaţiilor neguvernamentale, transmite IPN.

Lilia Caraşciuc, directoarea executivă a Transparency International Moldova, a declarat la deschiderea evenimentului de semnare că în ultimii ani s-a observat cum încrederea în conducerea ţării a scăzut în continuu şi atunci, când Ion Sturza a propus semnarea unei declaraţii de integritate, societatea civilă s-a implicat şi a creat un grup de lucru care a şi elaborat proiectului acestei declaraţii.

Potrivit Liliei Caraşciuc, în declaraţie se prevede că viitorul ministru nu este şi nu a fost implicat în comiterea de infracţiuni, evaziune fiscală, acte conexe corupţiei sau fapte de comportament corupţional. La fel, că nu a fost condamnat şi nu exista dosare care îl vizează trimise în judecată pentru astfel de fapte. De asemenea, candidaţii la funcţiile de miniştri au declarat că nu sunt şi nu au fost implicaţi în obţinerea unor avantaje (ne)patrimoniale nejustificate şi nici în cazuri de conflict de interese, nu au încălcat legislaţia electorală în perioada alegerilor precedente.

Ion Sturza, premierul desemnat, a menţionat, înainte de procesul de semnare, că îşi doreşte un Guvern care ar fi expresia voinţei poporului. Doar că Republica Moldova astăzi nu se află într-un moment fericit de înflorire a democraţiei, ci într-o profundă criză, în primul rând, morală şi numai după aceea politică, economică etc. Criteriile pe care candidatul la funcţia de prim-ministru le-ar pune la baza oricărui Guvern – candidaţii să fie patrioţi, oameni integri şi profesionişti. „Aceste criterii au fost puse la baza consultărilor mele cu partidele politice şi cu societatea civilă atunci, când am primit mandatul de a crea un Guvern. Prima intenţie a fost de a crea un Guvern apolitic, dar am recurs la formula de „Guvern tehnocrat”, a spus premierul desemnat.

Petru Macovei, preşedintele Asociaţiei Presei Independente (API), şi membru al grupului de lucru care a elaborat declaraţia de integritate, a spus că oamenii îşi doresc ca astfel de declaraţii să fie semnate de către funcţionarii de toate nivelurile, deoarece ei gestionează banii publici. Societeta civilă va scana aceste declaraţii şi le va publica, şi va fi primul critic atunci, când membrii cabinetului Sturza vor încălca principiile sub care au semnat.

Ion Sturza va merge luni, 4 ianuarie, în faţa deputaţilor, pentru a prezenta Programul de Guvernare şi echipa cu care vrea să-l implementeze. Pentru a fi învestit în funcţie, sunt necesare minimum 51 de voturi din totalul de 101.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/ion-sturza-si-candidatii-la-functiile-de-ministri-au-semnat-declaratiile-de-integritate/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19