Categories: EconomicPoliticȘtiri

Ion Sturza: Pentru a ajuta RM, România trebuie să aloce anual 500 de mil. de euro; BNR să ia sub tutelă BNM, iar sute de experţi să treacă Prutul

Pentru a ajuta Republica Moldova să se integreze în Uniunea Europeană, România trebuie să acorde anual minim 500 de milioane de euro timp de cel puţin zece ani, consideră fostul premier Ion Sturza.

Omul de afaceri propune un proiect ambiţios despre cum să fie utilizaţi aceşti bani. Totodată, Ion Sturza afirmă că leul moldovenesc trebuie să fie „legat” de cel românesc, Banca Naţională a României să ia sub tutelă Banca Naţională a Moldovei, iar sute de experţi români să treacă Prutul.

Potrivit fostului premier, pentru implementarea unui astfel de proiect însă este nevoie de viziune şi curaj, lucru care lipseşte pe ambele maluri ale Prutului

„Zilele acestea un distins analist politic de la Bucureşti enumera cu entuziasm „ce face” România pentru Republica Moldova. Grădiniţe reparate, pachete umanitare distribuite, păcură vara pentru a ne încălzi la iarnă. Şi prima tranşă a creditului de 150 de milioane de euro e pe drum. Să fim sinceri: e ceva. E semnificativ mai mult decât „karandaşul” la care spera Andrei Sangheli. Numai că la fel de sincer trebuie să recunoaştem că rămânem în paradigma „podurilor de flori”, cu multă empatie şi puţină substanţă”, afirmă Ion Sturza.

„Pentru ca Basarabia REAL să fie (re)integrată în UE, e nevoie de un plan mult mai ambiţios! Ar trebui alocate anual minim 500 de milioane de euro cel puţin o perioadă de zece ani. O combinaţie de credit şi grant. 200 de milioane pentru suport bugetar direct: pensii, salarii, asistenţă socială. 300 pentru dezvoltarea infrastructurii interne, drumuri, energie, aprovizionarea cu apă. Pentru România este o sumă relativ mică – 0,4% din PIB. În plus, companiile naţionale de infrastructură ar trebui pe cont propriu, în doi-trei ani, să facă toate interconectările, drumuri, energie, gaze… Leul moldovenesc trebuie „legat” fix de cel românesc, iar BNR să ia tutela asupra BNM. Concomitent, sute de experţi români să treacă Prutul. Piaţa muncii, financiară şi de resurse trebuie deschisă pentru moldoveni. Vă garantez, în opt-zece ani vom fi (re)integraţi în UE!”, continuă fostul premier.

„Preferăm să ne luptam cu lumea virtuală a geostrategiei, în speranţa că mai vine un grant, un credit, o „kapikă”, cum spun moldovenii. Bineînţeles că se vor găsi mulţi la Chişinău care nu vor vrea să tranzacţioneze „suveranitatea”, protejând mica lor afacere – Republica Moldova. La Bucureşti vor prefera în continuare să „stabilizeze” pe cei care au umilit România în ultimii 15 ani, expulzând diplomaţi, înjurând de Deveselu, pângărind însemnele naţionale. Aceasta la Bucureşti se numeşte americăneşte –„real politic”, vorba analistului. La Chişinău e doar business, nimic mai mult, fraţilor!”, adaugă omul de afaceri.

„Între timp, guvernul de la Chişinău se împrumută cu viteza de 800 de milioane de lei pe lună. Bugetul e prevăzut cu un deficit de 4,2 miliarde de lei. În partea de venituri 3,8 miliarde sunt granturi externe (vor veni?)! Deci, 20% din buget nu are acoperire din venituri! Datoria internă se va dubla anul acesta. Ce urmează? Potopul?”, conchide Ion Sturza.

RadioOrhei

Recent Posts

Cum poți afla care este secția ta de votare și corecta datele din listele electorale

Comisia Electorală Centrală (CEC) informează alegătorii că pot verifica, în regim online, corectitudinea datelor înscrise…

18 ore ago

Poftele financiare ale S.A ”Regia Apă Canal-Orhei” față de Spitalul Raional Orhei au fost reduse de instanță

Recent, pe pagina web a Curții de Apel Bălți a fost publicată decizia motivată în…

19 ore ago

Comunicat DSE mun.Orhei: săptămâna trecută pompierii au luptat cu flăcările la poligoanele  de deșeuri

Toamna a început pentru pompieri și salvatorii din Orhei, Rezina, Șoldănești și Telenești cu multe…

2 zile ago

Un bărbat a decedat în urma incendiului produs la o fabrică de pâine din Orhei

Pompierii IGSU din municipiul Orhei au fost solicitați pentru lichidarea unui incendiu care s-a produs…

2 zile ago

Urmașa unei victime a represiunilor politice din perioada sovietică, va fi despăgubită din bugetul Consiliului Raional Orhei

Recent pe pagina web a Judecătoriei Orhei a fost publicat dispozitivul hotărârii prin care s-a…

7 zile ago