Noul procuror general, Alexandr Stoianoglo, nu a fost nici pe
departe preferatul președintelui Igor Dodon și candidatul pe care șeful
statului să și-l fi dorit în fruntea Procuraturii Generale. Alexandr
Stoianoglo i-a fost impus președintelui de către partenerii de
dezvoltare. De această părere este fostul premier Ion Sturza. În opinia
lui, Dodon a vrut cu totul pe altcineva în această funcție, transmite
IPN.
Fostul prim-ministru susține că numirea noului procuror general a fost o
înțelegere. „Când s-au întâmplat lucrurile cu demisia Guvernului Sandu,
bineînțeles că occidentalii au fost profund dezamăgiți și alarmați și
au dat semnale că ei nu sunt gata să susțină în orice condiții pe Dodon
și noul Guvern. Atunci, oamenii care aveau o legătură mai informală din
anturajul lui Dodon cu occidentalii au încercat să creioneze o relație
cu ei. Occidentalii le-au spus că pentru a da un semnal că vor să facă
ceva, trebuie să facă în așa fel ca Stoianoglo să ajungă în fruntea
Procuraturii Generale”, a declarat Ion Sturza în platoul emisiunii
„Cabinetul din umbră” de la postul Jurnal TV.
Ion Sturza susține că îl cunoaște foarte bine pe Alexandr Stoianoglo și
că acesta are un caracter independent. „El a abandonat Procuratura
atunci când Plahotniuc a încercat să-l facă un procuror la curtea lui,
eu știu de discuția pe care a avut-o dumnealui cu Plahotniuc și i-a spus
că merge, cu condiții. Peste cinci minute s-a încheiat discuția și el a
ieșit nu numai din biroul lui Plahotniuc, dar și din vizorul Partidului
Democrat. După aceea, el a fost cel care a interacționat cu
instituțiile internaționale, cu experții, în reforma sistemului judiciar
în Republica Moldova”, a notat fostul premier.
În plus, Ion Sturza consideră că în situația actuală în care s-a pomenit
președintele Igor Dodon, el este foarte vulnerabil. În opinia lui,
șeful statului are foarte multe vulnerabilități printre care suspiciunea
de finanțare externă a Partidului Socialiștilor, precum și faptul că ar
fi considerat un agent de influență al Federației Ruse. „El a nimerit
într-o capcană de responsabilitate totală a ceea ce se întâmplă. El nu
are anvergura intelectuală și organizatorică a lui Voronin sau chiar a
lui Plahoniuc ca să gestioneze de unul singur toată țara aceasta. El nu
va fi capabil de unul singur să gestioneze toată țara aceasta. El este
foarte vulnerabil”, a conchis fostul premier.