Select your Top Menu from wp menus

Ion Sturza: Intrăm într-o turbulenţă economică maximă

Candidatul desemnat la funcţia de premier, Ion Sturza, a afirmat că Republica Moldova intră într-o turbulenţă economică maximă şi trebuie să se ia în consideraţie acest lucru când vor fi adoptate decizii politice. Declaraţia a fost făcută în cadrul unui briefing de presă, transmite IPN.

„Nu cred că avem vreun răgaz. Republica Moldova se confruntă cu o situaţie deosebită pe zi ce trece. Nu putem să o comparăm cu anii ’98-’99, când şocul a venit din exterior. De data aceasta şocul vine din interior”, a afirmat Sturza.

Candidatul desemnat susţine că a propus câţiva paşi care ar stabiliza situaţia economică a Moldovei pe o perioadă lungă de timp. Potrivit lui, aceasta ar putea dura de la şase luni până la un an, dacă va fi învestit Guvernul la începutul anului viitor.

Sturza a mai spus că un guvern nu trebuie să fie ostatic al unei situaţii incerte în legislativ, pentru că în aşa fel ar fi doar un administrator, fără a putea să implementeze unele lucruri strategice.

Şeful statului a semnat decretul de desemnare a lui Ion Sturza pentru funcţia de premier la 21 decembrie. Candidatul are la dispoziţie 15 zile (până pe 4 ianuarie) pentru a-şi prezenta echipa şi programul, cerând votul de încredere al Parlamentului.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/ion-sturza-intram-intr-o-turbulenta-economica-maxima/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19