Premierul desemnat Ion Sturza spune că le-a cerut partidelor politice la consultările de până acum să aibă dreptul să-și aleagă personal patru miniștri, în cazul în care vor sprijini un cabinet Sturza. La o conferință de presă azi dimineață, premierul desemnat a spus că își revendică dreptul exclusiv să decidă cine va fi ministrul Finanțelor, al Economiei, al Justiției și ministrul de Interne. Aceștia și restul miniștrilor ar trebui să fie neafiliați politic și să depună declarații de integritate pe propria răspundere. „Vorbim de un guvern neafiliat politic care cere Parlamentului un mandat limpede ca termen și conținut pentru a stabiliza situația” și a permite partidelor parlamentare să-și regrupeze forțele, a spus Sturza. Până acum, el și-a asigurat numai sprijinul deputaților liberal-democrați și îi lipsesc cel puțin 33 de voturi. S-a întâlnit cu Partidul Liberal și Grupul Leancă, dar fără a obține vreo promisiune clară de sprijin. Premierul desemnat a anunțat că urmează să se întâlnească astăzi cu spicherul democrat Andrian Candu pentru a stabili data votului din Parlament pentru învestirea noului cabinet, sugerând că aceasta poate fi 4 ianuarie. De asemenea, Sturza dorește să se aibă întrevederi azi cu reprezentanți ai societății civile, mediului academic, diplomați și reprezentanți ai FMI.
sursa: europalibera.org
Direcția Situații Excepțională mun. Orhei a IGSU continuă în Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești, activitățile…
Campania de împădurire din localitatea Mălăiești, raionul Orhei, anunțată cu fast de autorități în toamna…
Începând cu 12 octombrie curent, în punctele de trecere a frontierei externe a Uniunii Europene…
Octombrie a intrat în toamna curentă cu ploi și vreme rece, iar prin localități se…
Elena Rogoti, profesoară de matematică la IP Liceul Teoretic „Alecu Russo” din Orhei și…
Astăzi la sediul Central al Judecătoriei Orhei a fost prezentat proiectul viitorului sediu, care va…