Categories: PoliticȘtiri

Învinuții în dosarul lui Gheorghe Petic ar fi transferați în arest la domiciliu

Cei cinci învinuți în dosarul lui Gheorghe Petic ar fi fost transferați ieri în arest la domiciliu, scrie punctul.md

Punctul.md facre referire la sursele sale potrivit cărora ,,prin această decizie se încearcă posibilitatea de a ataca în Curtea de Apel sentința de achitare lui Petic, pronunțată ieri de Judecătoria Orhei.”

Gheorghe Petic a fost acuzat de viol. Fostul polițist de frontieră a fost achitat. O decizie în acest sens a fost luată marți, 30 noiembrie, de Judecătoria Orhei. Acuzațiile la adresa lui au fost retrase încă acum ceva timp, după ce au ieșit la iveală înregistrările video cu modul în care presupusa victimă a violului era instruită pentru a înscena infracțiunea.

Menționat că șase persoane au fost reținute și plasate în arest preventiv, la începutul lunii octombrie, pentru fabricare dosarului în care Gheorghe Petic este acuzat de viol.

Printre cei reținuți, respectiv plasați în arest, este și Vadim Mânzărari, șef – adjunct al Serviciului Protecție Internă și Anticorupție al MAI până în vara acestui an. Reținerile au avut loc după o serie de percheziții. În ziua reținerii celor șase, SIS a publicat înregistrări video cu modul în care presupusa victimă a violului era instruită pentru înscenarea infracțiunii.

În dosarul înscenării violului de care este învinuit Gheorghe Petic, la Procuratură a fost invitat pentru a fi audiat în calitate de bănuit și fostul șef – adjunct al OGI, Gheorghe Cavcvaliuc, anunțat în căutare de autoritățile de la Chișinău în dosarul „verde de briliant” și fugit acum câteva luni la Londra.

Gheorghe Petic a fost condamnat în martie 2019, de magistrații Judecătoriei Orhei, la trei ani și șase luni de închisoare pentru viol. Acestuia i-a fost aplicată și o amendă de 30 de mii de lei. Câteva luni mai târziu, a fost eliberat din detenție, iar dosarul cu pricina trimis la rejudecare în prima instanță.

sursa: punctul.md

RadioOrhei

Recent Posts

Republica Moldova a mai coborât cu o poziție în Indicele libertății realizat de Freedom House

Pentru anul 2024, Republica Moldova a înregistrat un scor de 60 de puncte, în Indicele…

3 zile ago

Comunicat DSE Orhei: atenție de sărbătorile Pascale!

În fiecare an în preajma sărbătorilor de Paști, pompierii din Orhei, Telenești, Rezina și Șoldănești…

4 zile ago

Anul trecut familia deputatei din Orhei, Mariana Cușnir s-a înavuțit cu un spațiu comercial estimat la 300 mii lei, care a fost donat de părinți

Potrivit declarației de avere și interese personale depuse de deputata din Orhei, Mariana Cușunir aceasta…

5 zile ago

Veniturile familiei președintelui raionului Orhei în 2024: salariu, pensie MAI, remitențe și alocații din România

Anul trecut, președintele raionului Orhei, Vasile Adașan a avut un salariu total de peste 275…

2 săptămâni ago

Comunicat DSE Orhei: Două autospeciale moderne vor suplini remiza Direcția Situații Excepționale mun. Orhei de sărbătoarea națională ZIUA SALVATORULUI

În anul 2021 Agenția Japoneză pentru Cooperare Internațională a inițiat proiectul ”Renovarea și modernizarea tehnică…

2 săptămâni ago