Investitorii straini, speriati de atacurile raider asupra bancilor

Preluarea abuzivă a acţiunilor unor bănci şi companii a lovit nu doar în oameni de afaceri autohtoni, ci şi în una dintre cele mai mari bănci din Slovenia. Atacurile de tip raider i-ar putea alunga definitiv pe mulţi investitori străini

Cei mai afectaţi sunt acţionarii MAIB din Slovenia, care sunt persoane destul de cunoscute în această ţară. De exemplu, Factor Banka D.D., care deţine 4,99% de acţiunile MAIB, este una dintre cele mai mari bănci din Slovenia.

Administraţia băncii a difuzat ieri un comunicat prin care anunţă clienţii şi investitorii că cele întâmplate în Moldova nu vor avea un impact negativ asupra instituţiei.

Un alt acţionar Activa Holdings B.V. are 4,99%, iar în spatele său este Darko Horvat, locul trei în topul celor mai bogaţi oameni de afaceri din Slovenia. Totodată, şi Branka Drobnak, unul din foştii membri ai Consiliului de Administraţie al MAIB, s-a pomenit în rolul de jertfă.

Agenţia slovenă Dnevnik este mai dură în calificative şi menţionează că oamenii de afaceri sloveni au fost „victimele criminalităţii organizate din Moldova”.

Totodată se precizează că Franc Križanic, ministrul de Finanţe al Sloveniei, a solicitat la 3 septembrie intervenţia omologului său din Moldova. Acesta şi-a exprimat speranţa că „autorităţile moldoveneşti vor lua măsuri pentru a proteja proprietatea privată şi, astfel, să contribuie la un mediu de afaceri mai bun în Moldova”.

Administraţia MAIB deocamdată se abţine de la comentarii şi se pare că nu vom afla prea curând cine a stat în spatele acestor acţiuni.

Şi în cazul celor 78,6% de acţiuni de la Universalbank s-a acţionat din Rusia prin mai multe firme offshore. Aici pe lângă Gherman Gorbunţov, directorul şi acţionarul majoritar al băncii, a avut de suferit şi o companie din Elveţia, controlată de milionarul Vaja Jashi.

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

5 zile ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

o săptămână ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

o săptămână ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

2 săptămâni ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

2 săptămâni ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

2 săptămâni ago