Select your Top Menu from wp menus

Investitorii străini îşi doresc îmbunătăţirea climatului de afaceri din Moldova

Investitorii străini sunt în aşteptarea îmbunătăţirii climatului de afaceri şi a celui investiţional din Republica Moldova. Reprezentanţii Asociaţiei Investitorilor Străini (FIA) consideră că în acest scop ar fi nevoie de modificări legislative, dar şi de a stabili cât mai curând foaia de parcurs a măsurilor menite să amelioreze mediul de afaceri din Moldova. Subiectul a fost discutat la o întrevedere cu vicepremierul, ministrul economiei, Octavian Calmâc. De asemenea, în timpul discuţiei a fost subliniată importanţa resetării relaţiilor cu Fondul Monetar Internaţional şi instaurării stabilităţii economice, transmite IPN.

Într-un comunicat de presă al FIA se menţionează că printre propunerile înaintate se numără organizarea unui grup de lucru pentru crearea legislaţiei fiscale clare pentru rezidenţii Zonelor Economice Libere. La fel, este menţionată necesitatea analizei impactului introducerii taxelor vamale pentru produsele lactate, precum şi pentru anumite categorii de mărfuri industriale. Cu referire la produsele lactate, investitorii străini au subliniat că Republica Moldova nu are întreaga capacitate de a furniza materie primă la cantitatea solicitată de producătorii autohtoni. „Deficitul de lapte de pe piaţă ar putea duce la majorarea preţurilor pentru consumatorii finali şi la diminuarea volumului exportului de produse lactate”, se spune în comunicat.

Membrii FIA au menţionat că produsele din ţările vecine creează o concurenţă neloială produselor moldoveneşti din cauza subvenţionării masive a sectorului agrar şi sectorului materialelor de construcţii de peste hotare. În acest context, viceprim-ministrul a precizat că din anul 2017 va fi implementată o nouă politică de subvenţionare a sectorului agrar, caracterizată de o mai mare transparenţă şi bazată pe concursuri de proiecte.

Directorul executiv al Asociaţiei, Elena Varta, a subliniat necesitatea revizuirii listei produselor social-importante. Membrii Asociaţiei au accentuat importanţa excluderii zahărului şi cimentului, dar şi a altor produse, din această listă de produse. În acest context, ministrului a menţionat că în scurt timp acestea urmează a fi excluse dat fiind faptul că există stabilitate a preţurilor la aceste produse şi există o concurenţă sănătoase pe segmentul dat.

Totodată, Elena Varta s-a referit şi la povara fiscală mărită cu care se confruntă unii investitori străini din cauza taxei de 2,5%, ce distorsionează concurenţa din sectorul comunicaţiilor electronice şi este inechitabilă comparativ cu alte sectoare ale economiei. Această taxă a fost introdusă în anul 2000, ca o taxă pentru servicii de lux, deşi serviciile de telecomunicaţie în prezent reprezintă un serviciu necesar tuturor păturilor sociale. În acest sens, ministrul economiei a promis examinarea posibilităţii eliminării taxei respective în 2017.

Asociaţia Investitorilor Străini este o asociaţie non-profit din Republica Moldova, fondată în septembrie 2003 de către 8 investitori străini.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/investitorii-straini-isi-doresc-imbunatatirea-climatului-de-afaceri-din-moldova/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19