Select your Top Menu from wp menus

Investigație RISE Moldova: Deținuții moldoveni din cimitirul Wagner

Doi cetățeni moldoveni condamnați la închisoare în Rusia au fost înrolați anul trecut de gruparea de mercenari Wagner și trimiși la război în Ucraina.

Unul avea încă rude în țara atacată de ruși, celălalt a ajuns acolo în copilărie, la un orfelinat, după ce a dispărut de acasă împreună cu tatăl lui ucrainean.

Când a început recrutarea, Ion* urma să fie eliberat într-un an, iar Vlad, în doi.

Numele lor sunt scrise acum pe niște cruci din lemn într-un cimitir cu sute de morminte, amenajat de Wagner la marginea satului Bakinskaya din regiunea Krasnodar, Rusia.

Fondatorul armatei private, Evgheni Prigojin, care a mărșăluit recent cu trupele sale spre Moscova într-o tentativă de lovitură de stat, a confirmat că cimitirul aparține companiei sale.

I-am identificat pe cei doi moldoveni cu ajutorul Reuters, după ce agenția a documentat mai mulți deținuți din Rusia înmormântați la Bakinskaya. Am confirmat informațiile cu documentele și răspunsurile primite de rude chiar de la organizația Wagner. Rudele sunt convinse că cei doi n-au ajuns la război de bunăvoie.

Datele de pe cruci arată că bărbații ar fi murit în perioada august-octombrie 2022, la apogeul bătăliei pentru Bahmut.

621 de cetățeni ai Republicii Moldova se află în prezent în Rusia după gratii.

Mai multe, aici