Portalul de investigaţie RISE Moldova a publicat astăzi un articol în care dezvăluie cum zeci de hectare din Codrii Orheiului au ajuns în proprietatea unor afacerişti. Potrivit sursei citate familia primarului de Orhei, Ilan Shor este proprietară a peste 2 hectare de pădure încă din anul 2005.
Ulterior, firma Ghermivali, care a devenit proprietară a terenului, l-a gajat la Banca Socială, iar în octombrie curent pădurea a fost vândută firmei D.F.I. SRL ( și ea parte a holdingului Shor), care a fost fondată de Viorel Melnic, acționar și fost președinte la Unibank.
Rise Moldova aminteşte că potrivit raportului Kroll, firma Ghermivali şi cele două bănci menţionate au fost implicate în dispariția miliardului din sistemul bancar.
Primarul Orheiului, Ilan Shor, mai arendează 30 hectare de pădure pe malul lacului Ivancea. Lotul înconjoară ca un scut cele peste 2 hectare de pădure, proprietate privată a familiei Shor. Contractul de arendă cu Moldsilva expiră în 2037.
Contactată de Rise, pentru a obtine pozitia lui Shor, purtatoarea de cuvant a acestuia, Natalia Cheptene, a declarat ca daca Ilan Shor „va decide că vrea să răspundă la întrebări, eventual, o va face”. Până la publicarea investigaţiei, niciun răspuns nu a fost primit.
În întregime, investigaţia poate fi citită AICI
Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…
Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…
Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…
Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…
Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…