Select your Top Menu from wp menus

Investigație RISE Moldova: Avioane de lux pentru Plahotniuc și Șor

În timp ce banii zburau din cele trei bănci moldovene implicate în „Frauda bancară”, compania braziliană Embraer a livrat două avioane noi către doi beneficiari din Moldova.

O navă Embraer Legacy 650, din categoria business class, a ajuns la Ilan Șor și alta identică – pentru oligarhul Vladimir Plahotniuc.

RISE Moldova a urmărit traseul banilor și prezintă locația unde oligarhul Plahotniuc și-a ascuns avionul.

Pe 24 noiembrie 2014, Banca de Economii a oferit un credit de 34 de milioane de euro către firma Dracard SRL, o companie din grupul Șor.

De aici, banii au trecut prin conturile altor 18 companii offshore, cu acționariat opac sau de tip fantomă, și în final, pe 12 decembrie 2014, suma de 21 de milioane de dolari a fost virată către compania cipriotă Seppota Services Limited. În aceeași zi, Seppota transferă aproape toți banii, 20,6 milioane de dolari, către uzina de avioane Embraer SA, iar la destinația plății indică „plata în avans pentru avion”.

mai multe pe rise.md