Categories: PoliticȘtiri

Întrevederile premierului Pavel Filip în marja sesiunii Adunării Generale ONU

Aflat la New York, în contextul celei de-a 72a sesiuni a Adunării Generale ONU, prim-ministrul Pavel Filip a avut întrevederi cu președintele Consiliului European, Donald Tusk, cu șefii de stat ai Slovaciei, Turciei și României și cu premierul georgian. În cadrul discuțiilor, Pavel Filip a solicitat susținerea includerii pe agenda sesiunii ONU a chestiunii cu privire la retragerea trupelor străine de pe teritoriul Republicii Moldova, transmite IPN.

Potrivit unui comunicat de presă al Guvernului, Donald Tusk a spus că susține eforturile de integrare europeană și a încurajat autoritățile moldovenești să continue implementarea reformelor în beneficiul cetățenilor. În anticiparea Summitului Parteneriatului Estic, care va avea loc în noiembrie, Pavel Filip a confirmat interesul pentru acest eveniment și a menționat că va participa personal la reuniune. „Ne dorim un Summit al Parteneriatului Estic de succes”, a accentuat șeful Guvernului, subliniind că Republica Moldova este axată pe implementarea Acordului de Asociere cu UE și pe promovarea reformelor.

La întrevederea cu președintele Slovaciei, Andrej Kiska a dat asigurări că Republica Moldova va beneficia în continuare de suport din partea autorităților slovace pentru implementarea reformelor de modernizare a țării și continuare a vectorului european. Prim-ministrul Pavel Filip a mulțumit autorităților de la Bratislava pentru asistența financiară și tehnică acordată Republicii Moldova. Pe parcursul ultimilor cinci ani, prin intermediul Fondului de Asistență pentru Dezvoltare, Slovacia a alocat Republicii Moldova peste 2,5 milioane de euro, Moldova fiind inclusă pe lista primelor trei țări care beneficiază de asistență din partea Slovaciei.

În cadrul discuțiilor cu omologul său georgian, Pavel Filip a accentuat buna colaborare dintre Republica Moldova și Georgia pe segmentul integrării europene, accentuând că preluarea reciprocă a bunelor practici pe segmentul afacerilor interne, al justiţiei și al apărării va contribui la implementarea agendelor europene ale celor două țări. Premierul georgian Giorgi Kvirikashvili a confirmat disponibilitatea țării sale de a susține Republica Moldova în vederea includerii subiectului cu privire la retragerea trupelor străine de pe teritoriul Republicii Moldova pe agenda sesiunii Adunării Generale ONU.

Președintele României, Klaus Iohannis, a spus la întrevederea cu Pavel Filip că România poate și trebuie să ajute Republica Moldova, indiferent de abordările unor politicieni. „România poate să ajute practic Moldova, să-i ajute pe moldoveni. Este important să ajutăm Moldova instituțional: statul moldovenesc, cetățenii moldoveni, instituțiile moldovene, care au nevoie de reforme”, a subliniat președintele României. Klaus Iohannis a confirmat disponibilitatea României de a aloca Republicii Moldova cea de-a treia tranșă de împrumut.

În cadrul discuțiilor cu președintele Turiciei, Recep Tayyip Erdoğan, oficialii au apreciat dialogul bun dintre cele două state și au exprimat disponibilitatea semnării unor documente strategice, care vor contribui la consolidarea relațiilor bilaterale. Printre acestea: Declaraţia Comună referitor la instituirea Consiliului de Cooperare Strategică la Nivel Înalt și Acordul bilateral privind circulaţia cetăţenilor ambelor state în baza buletinelor de identitate.

RadioOrhei

Recent Posts

La Spitalul Raional Orhei au fost inaugurate cabinetul de tomografie computerizată și cabinetul radiologic

Astăzi, la Spitalul Raional Orhei au fost inaugurate cabinetul de tomografie computerizată al Centrului primar…

o zi ago

Comunicat DSE Orhei: Săptămâna precedentă doi bărbați au decedat în raioanele Șoldănești și Orhei

 Un bărbat de 50 ani și-a pierdut viața într-un incendiu care a izbucnit în locuința…

o zi ago

Astăzi, 7 iunie 2025, este marcată Ziua Mondială a Siguranței Alimentare

Astăzi, 7 iunie 2025, este marcată Ziua Mondială a Siguranței Alimentare, o inițiativă globală care…

3 zile ago

Din banii orheienilor s-au oferit ajutoare financiare pentru orheieni

Ajutoare financiare în sumă totală de peste 327 mii lei au primit 250 de persoane…

3 zile ago

Comunicat DSE Orhei: La Orhei s-a desfășurat cea de a 7-a ediție a Școlii securității pentru copii „Împreună reducem riscurile”

La Orhei s-a desfășurat cea de a 7-a ediție a Școlii securității pentru copii „Împreună…

6 zile ago

Ziua funeraliilor maestrului Eugen Doga va fi decretată zi de doliu național

Ziua funeraliilor maestrului Eugen Doga va fi decretată zi de doliu național. Maestrul Eugen Doga,…

o săptămână ago