Liderul socialiștilor Igor Dodon și politicianul Renato Usatîi au scris pe paginile lor de Facebook că s-au întâlnit și au discutat despre participarea la alegerilor locale de anul acesta. „Discutăm despre situația din Moldova. Am decis multe lucruri. Principalul – suntem gata de alegerile locale”, scrie Renato Usatîi, anticipând că alegerile vor avea loc în iunie. Dodon a scris că „eurounioniștii” ar plănui alegerile atât de timpuriu mizând pentru a-i lua pe nepregătite pe politicienii pro-ruși, dar s-ar înșela. Cei doi publică fotografii similare înfățișându-i stând de vorbă la o masă cu fructe, în ceea ce pare a fi un apartament. Săptămâna trecută, Usatîi, care s-a refugiat la Moscova când a fost exclus de la alegerile parlamentare din noiembrie 2014 a declarat Europei Libere că ar dori să revină în Republica Moldova cu ocazia alegerilor, în ciuda temerilor sale că ar putea fi arestat. Partidul Socialiștilor condus de Dodon a obținut cele mai multe mandate, 25, la alegerile parlamentare din noiembrie trecut, considerându-se că s-a bucurat de susținerea simpatizanților lui Usatîi după excluderea acestuia din cursă, pe motiv că ar fi fost finanțat ilegal din Rusia.
sursa: europalibera.org
Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…
Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…
Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…
Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…
Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…