Categories: EconomicSocialȘtiri

Întreprinderile de stat și cele municipale de interes public vor fi supuse auditului extern obligatoriu

Întreprinderile de stat și cele municipale de interes public vor fi supuse auditului extern obligatoriu. Parlamentul a aprobat, în lectura finală, în ședința plenară de astăzi, modificări la Legea cu privire la întreprinderea de stat și întreprinderea municipală.

Potrivit proiectului, situațiile financiare anuale ale întreprinderilor de stat vor fi supuse auditului extern obligatoriu. Totodată, situațiile financiare anuale ale întreprinderilor municipale vor fi supuse auditului extern obligatoriu, în cazul în care acestea fac parte din categoria entităţilor mijlocii, a entităţilor mari sau a entităţilor de interes public, în corespundere cu legislaţia contabilă.

De asemenea, se propune a fi modificată una din condițiile care definesc tranzacția cu conflict de interese. Astfel, a fost diminuată valoarea tranzacției cu conflict de interese de la 400 000 lei la 10 000 mii lei.

Întreprinderile de stat și municipale vor fi obligate să plaseze pe pagina web oficială și pe pagina web oficială a fondatorului statutul întreprinderii, regulamentele interne, raportul anual al întreprinderii și rapoartele de audit.

Raportul anual al întreprinderii va fi plasat pe pagina web în termen de 4 luni de la sfârșitul fiecărui an de gestiune și va conține obligatoriu informația despre numărul personalului întreprinderii, despre locurile de muncă nou-create și salariul mediu lunar pe întreprindere. Salariile persoanelor cu funcții de conducere (fondatori, membri ai consiliilor de administrație, administratori, membri ai comisiei de cenzori) vor fi indicate separat. Întreprinderea de stat/municipală va satisface interesul public onorând solicitările din partea instituțiilor mass-media și a societății civile în strictă conformitate cu legislația cu privire la accesul la informație.

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

3 zile ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

o săptămână ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

o săptămână ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

o săptămână ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

o săptămână ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

2 săptămâni ago