Select your Top Menu from wp menus

Într-o lună cei din dosarul cazinourilor vor fi invitaţi la Procuratură

Într-o lună cei din dosarul cazinourilor vor fi invitaţi la Procuratură. Despre aceasta a declarat Procurorul General interimar, Andrei Pântea în plenul parlamentului. Pântea a recunoscut că până în prezent deputaţii care figurează în acest caz nu au fost audiaţi , iar dosarul cazinourilor a fost tergiversat.
Liderul PL Mihai Ghimpu a spus în Parlament că aşteaptă cât mai repede PG să vină cu propunerea ridicării imunităţii deputaţilor implicaţi în acst caz şi s-a întrebat ce se întâmplă cu dosarele în care sunt vizaţi deputaţii PCRM.
Pe de altă parte deputatul PCRM Zinaida Chistrugă a spus că mulţi agenţi economici vizaţi în acest dosar deja nu mai activează. Aceasta a mai întrebat cum a fost posibil că Veaceaslav Untilă de la care a pornit tot dosarul a ajuns în fruntea Inspectoratului Ecologic de Stat.

Potrivit Info-Prim Neo deputaţii Mihai Ghimpu şi Veaceslav Ioniţă s-au atacat reciproc de mai multe ori, pasându-şi vina pentru prejudiciile de circa 6 milioane de lei aduse statului în urma reducerii, în anul 2010, a taxei de cazinou de la 360 la 180 de mii de lei pentru o masă. Amendamentul a fost inclus în lege la propunerea deputatul neafiliat Veaceslav Untilă. Taxă redusă a fost menţinută până în luna februarie 2011, când deputaţii au votat pentru revenirea la taxa iniţială.