Select your Top Menu from wp menus

Intervenţii ale pompierilor din Orhei: Au deblocat traseul şi au eliberat din fântână FOTO

În amiaza zilei de astăzi, echipele de intervenţie de la  DirecţiaSituaţii Excepţionale (DSE) Orhei s-au confruntat cu două situaţii neordinare. În primul caz, a fost vorba despre un autotractor răsturnat pe drum, iar în al doilea – despre un bărbat şi un câine nimeriţi într-o fântână.

Potrivit căpitanului Serviciului salvare al DSE Orhei,  Vasile Guțanu, mai întâi, pompierii au fost apelaţi din cauza unui accident rutier, care s-a produs pe traseul Chișinău-Soroca, în apropiere de restaurantul ”Iarna”. În urma accidentului, un autotractor de model ”Kamaz”, care transporta piloni din beton, s-a răsturnat, iar pompierii au avut misiunea de a debloca traseul.

După numai două ore de la primul apel, a fost efectuată o altă interventie în satul Bolohani, de unde s-a comunicat despre un câine care a căzut în fântâna unei gospodării.  La fața locului s-a constatat că nu doar câinele, ci şi stăpânul acestuia, care a vrut să-l salveze, s-a pomenit blocat în fântână. Atât bărbatul, cât şi patrupedul au fost readuşi la suprafaţă de către pompieri.

În cele două incidente din amiaza zilei de astăzi nimeni nu a avut de suferit.

  • interventie bolohani, fantana
  • salvare fantana bolohan

foto: DSE Orhei