Categories: PoliticRegiuneSocial

Intervenţie cu DOUĂ autospeciale pentru o CASĂ pârjolită în centrul Chiperceniului FOTO

Noaptea trecută, în centrul Chiperceniului s-a aprins o casă de locuit. Pompierii care au intervenit  cu două autospeciale, au constatat că  o casă de locuit din centrul satului era deja cuprinsă de flăcări. Focul a fost lichidat, dar imobilul a rămas fără o parte din acoperiş, uşi, ferestre şi bunurile din interior.
Despre incendiul din Chiperceni,  DSE Orhei a fost anunţată aproape de miezul nopţii. În momentul producerii incendiului, stăpânii nu erau acasă. Flăcările  au fost observate de către un vecin  care a  telefonat la pompieri.
Potrivit inspectorului DSE, Afanasie Stici, imediat la faţa locului s-au deplasat două autospeciale care au intervenit la stingerea focului. Cauza şi prejudiciul incendiului din Chiperceni urmează a fi stabilite.

RadioOrhei

Recent Posts

Anul trecut a continuat tendința de descreștere a numărului copiilor născuți la Orhei

În 2023 în raionul Orhei s-au născut cu 120 de copii mai puțin comparativ cu…

3 zile ago

Procuratura Anticorupție a prezentat noi detalii despre scrisoarea din 14 mai

Procuratura Anticorupție (PA) a făcut astăzi mai multe precizări aferent sursei comunicărilor telefonice obținute de…

3 zile ago

Data referendumului, decisă în Parlament pe fondul criticilor opoziției. Când va avea loc și la ce întrebare vor răspunde cetățenii

Referendumul privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană (UE) va fi organizat la toamnă, pe…

3 zile ago

Și fosta primărița din Jora de Mijloc, Marina Tauber ar fi primit cetățenia Rusiei

Agenția de presă INFOTAG scrie că deputata Marina Tauber, ar fi primit cetățenia rusească concomitent…

4 zile ago

Cetățeanul de onoare al Orheiului – Shor, afirmă că a primit cetățenia Rusiei

Ilan Shor, care a fost condamnat definitiv la 15 ani de închisoare într-un dosar legat…

4 zile ago