Ziua de nastere a lui Ion Raţă, nascut in satul Vâşcăuţi, Orhei, e la sfarsitul lunii lui ciresar. Pe 29 iunie a împlinit 45 de ani!
Ion este feciorul mezin printre cei 6 copii din familia lui Ion si Olimpiada Rata din satul Vâscăuti .
Dragostea faţă de muzică a moştenit-o de la mama sa, care nu a avut studii muzicale, dar a reuşit să-şi înveţe toţi copiii să cânte.
Primul succes l-a avut în clasa VI-a, când profesorul de muzică , Trofim Ilarion, a format ansamblul vocal-instrumental „Speranţa”.
În 1990 susţine examenele la facultatea „Arta teatrală”, specialitatea „Regie estradă şi manifestări teatralizate”, pe care o absolveşte cu succes în 1995.
În timpul studiilor la facultate deja are parte de experienţe în ale scenei, atât în domeniul teatral cât şi cel muzical. Joacă spectacole pe scenele capitalei, compune muzică.
Este cantautor al pieselor sale. În 1993 este angajat în calitate de actor la Teatrul „Alexei Mateevici” din Chişinău.
Tot în 1993 se căsătoreşte cu colega de facultate Luminiţa Botezatu, iar în 1994 li se naşte o fiică pe nume Ruxanda.
Împreună cu Mihai Budurin, coleg de facultate, întemeiază formaţia „Catharsis”, care se bucură de succes şi în ziua de azi.
La Multi ani indragitului interpret din partile Orheiului si ani lungi de viata pe scena, spre bucuria admiratorilor!