Interpol a cerut, joi, arestarea imediată a miliardarului rus Serghei Pugacev, proprietarul a numeroase active străine, între care şi cotidianul francez France Soir, a anunţat organizaţia de poliţie internaţională pe site-ul său de Internet.Oligarhul, un fost apropiat al Kremlinului exilat în prezent la Londra, a fost plasat pe lista roşie a Interpol, care a îngheţat deja averea sa la nivel internaţional al cererea justiţiei ruse. El este acuzat de deturnare de fonduri şi escrocherie la scară mare, o infracţiune pasibilă cu până la zece ani de închisoare în Rusia.
Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…
Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…
Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…
Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…
Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…