Interpol a refuzat să-l anunțe în căutare internațională pe fostul lider PDM, oligarhul fugar Vladimir Plahotniuc, și a decis radierea datelor acestuia din bazele de date ale organizației, a anunțat Procuratura Generală de la Chișinău.
Într-un comunicat de presă, procuratura moldoveană spune că a fost informată de Interpol joi, 23 iulie, deși decizia respectivă a fost adoptată de Comisia de Control a Fișierelor a Secretariatului General al OIPC Interpol în perioada 29 iunie – 3 iulie.
Comisia a stabilit că „menținerea datelor privind Solicitantul nu este compatibilă cu obligaţiunea Interpol de a asigura cooperarea eficientă între autorităţile poliţieneşti în „spiritul Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului” (articolul 2 al Constituţiei /V Interpol)”, potrivit comunicatul citat.
Deoarece Comisia nu a indicat prin ce și-a motivat decizia, Procuratura Generală a anunțat că va cere Direcției Cooperare Polițienească Internațională din cadrul IGP cu solicitarea de a explica motivele care au stat la baza emiterii unei decizii de refuz în anunțarea învinuitului în căutare internațională.
Procuratura moldoveană a mai declarat că, între timp, continuă să administreze probe și va interveni cu argumente suplimentare în fiecare caz de refuz din partea partenerilor pentru a-i convinge că anume Vladimir Plahotniuc este unul dintre beneficiarii „furtului miliardului”.
Acum o lună, Procuratura Generală a Republicii Moldova a expediat autorităților competente ale Statelor Unite ale Americii setul de acte cu solicitarea de extrădare a fostului lider PD pentru a fi tras la răspundere penală în Republica Moldova.
Fostul lider PD este acuzat de „crearea și conducerea unei organizații criminale”, „escrocherie” și „spălare de bani” în proporții deosebit de mari, iar devalizarea sistemului bancar moldovenesc în 2014, potrivit anchetatorilor, a fost doar una din componentele activității acestui grup criminal.
Concomitent, Procuratura Anticorupție și PCCOCS au expediat colegilor americani două cereri de comisie rogatorie în vederea administrării probelor necesare pentru confirmarea acuzațiilor aduse lui Vladimir Plahotniuc, identificării și indisponibilizării bunurilor rezultate din infracțiuni, precum și recuperarea prejudiciului cauzat prin fraudarea sistemului bancar, precizează comunicatul Procuraturii Generale.
sursa: europalibera.org