Categories: EconomicPoliticȘtiri

Interpelare la Procuratura Generală, CNA și APP în legătură cu privatizarea hotelului „Codru”. „Țara trebuie să-și cunoască „eroii”

Vicepreședintele Parlamentului, deputatul Platformei DA, Alexandru Slusari, a adresat o interpelare la Procuratura Generală și o solicitare către Agenția Proprietății Publice (APP) în legătură cu privatizarea.

Astfel, Alexandru Slusari menționează că, potrivit raportului Curții de Conturi din iulie 2010, privatizarea prin concurs comercial a Î.S. “Complexul Hotelier “Codru”, în decembrie 2008, s-a efectuat în detrimentul statului, fiind ratate venituri ce ar constitui suma de aproximativ 162 milioane de lei.

Astfel, deputatul a solicitat Procuraturii Generală să ofere informații referitor la faptul dacă din 2010 până în prezent a fost pornit vreun dosar penal sau a fost investigat acest subiect și. „Dacă a existat dosar, solicităm informații despre mersul și finalitatea anchetei. În cazul în care nu a fost pornită urmărirea penală, solicităm explicații de ce nu a fost supus investigațiilor cazul respectiv”, se arată în interpelare.

De asemenea, deputatul cere APP-ului să ofere informații referitor la membrii Comisiei de Concurs pentru privatizarea hotelului. „Țara trebuie să-și cunoască „eroii”, a menționat Alexandru Slusari.

sursa: radiochisinau.md

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

8 luni ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

8 luni ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

8 luni ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

8 luni ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

8 luni ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

8 luni ago