Interlopul Petru Popovici Gâlcă, alias „Micu”, a dispărut. Acesta urma să se prezinte, luni la un proces de judecată, dar nu a mai venit. Procurorii presupun că recidivistul a părăsit țara. Pe de altă parte, avocatul lui Gâlcă, Gheorghe Cobzac, a depus o cerere din partea inculpatului, prin care a solicitat magistraților să examineze dosarul în lipsa sa. Apărătorul a motivat lipsa clientului său prin starea de sănătate precară, dar nu a putut spune unde este acesta scrie realitatea.md
La începutul lunii februarie avocatul lui Micu, Roman Zadoinov declara că clientul său se află la Spitalul Clinic de Psihiatrie din Chişinău pentru investigaţii. Potrivit avocatului, Micu susţinea că autorităţile nu vor să-l elibereze, întrucât acesta deţine unele informaţii compromiţătoare, scria jurnal.md
Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…
Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…
Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…
Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…
Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…