Interimat fără un termen exact la o întreprindere municipală din Orhei

Actualul administrator interimar al Întreprinderii Municipale Servicii Comunal-Locative Orhei din nou își va exercita interimatul pe o perioadă nedefinită.  În ședința de la sfârșitul lunii ianuarie curent, Consiliul Municipal Orhei a aprobat o decizie prin care a modificat sintagma din contractual individual pe durată determinate,  încheiat cu Valentin Munteanu care prevedea că mandatul acestuia este ” – pănă la finalizarea procedurii de organizarea concursului pentru ocuparea postului de administrator al Întreprinderii Municipale Servicii Comunal – Locative Orhei, dar nu mai  târziude 31.01 .2023” . Asfel prevederea respectivă care a fost aprobată printr-o decizie a Consiliului Municipal din iulie 2022, a fost înlocuită cu textul ” ,,până la numirea administratorului întreprinderii Municipale Servicii Comunal – Locative” Orhei, selectat în bază, de concurs”, fără a fi indicate o data exacta.
Valentin Munteanu a devenit șef-interimar al ÎM SCL Orhei în noiembrie 2019. În perioada 2011-2015 acesta a fost viceprimar responsabil de construcții din partea PLDM, iar din iulie 2015, a devenit consilier pe principii obștești al noului viceprimar din același domeniu – Reghina Apostolova.

RadioOrhei

Recent Posts

Anul trecut a continuat tendința de descreștere a numărului copiilor născuți la Orhei

În 2023 în raionul Orhei s-au născut cu 120 de copii mai puțin comparativ cu…

3 zile ago

Procuratura Anticorupție a prezentat noi detalii despre scrisoarea din 14 mai

Procuratura Anticorupție (PA) a făcut astăzi mai multe precizări aferent sursei comunicărilor telefonice obținute de…

3 zile ago

Data referendumului, decisă în Parlament pe fondul criticilor opoziției. Când va avea loc și la ce întrebare vor răspunde cetățenii

Referendumul privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană (UE) va fi organizat la toamnă, pe…

3 zile ago

Și fosta primărița din Jora de Mijloc, Marina Tauber ar fi primit cetățenia Rusiei

Agenția de presă INFOTAG scrie că deputata Marina Tauber, ar fi primit cetățenia rusească concomitent…

4 zile ago

Cetățeanul de onoare al Orheiului – Shor, afirmă că a primit cetățenia Rusiei

Ilan Shor, care a fost condamnat definitiv la 15 ani de închisoare într-un dosar legat…

4 zile ago