Select your Top Menu from wp menus

INTERESELE ECONOMICE ale deputaţilor de la guvernare în spatele EŞUĂRII negocierilor pentru reglementarea transnistreană

Negocierile privind reglementarea conflictului transnistrean în formatul 5+2 planificate pentru 10-11 aprilie nu vor avea loc din cauza neîndeplinirii de către Chişinău a promisiunii făcute Tiraspolului privind anularea accizelor pentru întreprinderile din stânga Nistrului. Pentru adoptarea acestora nu a ajuns un singur vot. Însă potrivit Kommersant, votul a eşuat nu din motive tehnice ci economice. Deputaţii PLDM şi PD ar fi promovat introducerea unor modificări în legislaţia fiscală şi vamală în folosul unor grupări de afaceri apropiate partidelor. În rezultat documentul nu a acumulat numărul necesar de voturi, iar negocierile au fost zădărnicite.
Potrivit sursei citate modificările scandaloase ar viza creşterea accizei la importul automobilelor, importul zahărului din trestia de zahăr şi tentativa de legiferare a încă unei modalităţi de privatizare a proprietăţilor statului.
În primul caz deputaţii propun creşterea cu 1 euro/cm3 a accizei la automobilele cu o capacitate cilindrică mai mare de 2500 de cm3 care s-ar face în interesul dealerilor auto din republică.
În cel de-al doilea caz se intenţionează permiterea importului de zahăr din trestia de zahăr în Republica Moldova conform unor cote, fapt care este interzis în prezent. Potrivit unor surse zahărul va fi prelucrat de fabricile din ţară , vândut ulterior ca produs autohton , iar în schimb se va obţine din bugetul de stat restituirea TVA-ului. Cotele urmează a fi repartizate conform principiului – primul venit, primul servit.
Cea de-a treia modificare constă în instituirea de facto a încă unei modalităţi de privatizare a proprietăţii statului. Aceasta se va putea realiza prin schimbul acţiunilor întreprinderilor de stat pe acţiunile unei întreprinderi private, adică nu contra bani. În rezultat orice persoană fizică va obţine dreptul să schimbe acţiunile pe care le deţine în orice întreprindere pe acţiunile întreprinderilor de stat
Modificările ar putea fi votate deja în şedinţa de mâine a Parlamentului

sursa: National.MD


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/interesele-economie-ale-deputatilor-de-la-guvernare-in-spatele-esuarii-negocierilor-pentru-reglementarea-transnistreana/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19